Cooperativa

Webdocumentar RFI România

Continuă

Conform datelor disponibile din surse Eurostat, la nivel european, suprafața medie a unei exploatații agricole din România este cea mai mică din Uniunea Europeană. Din cauza reformei funciare și a corupției din sectorul retrocedărilor, atomizarea suprafețelor de producție agricolă este un factor care contribuie decisiv la ritmul lent al dezvoltării acestui sector în țara noastră. Nu este, așadar, de mirare, că una din prioritățile noului Program Național de Dezvoltare Rurală o reprezintă încurajarea formelor asociative în agricultură. 

Ce este o cooperativă agricolă?

 

Se dorește crearea unor noi oportunități de dezvoltare prin folosirea puterii colective pentru obținerea unei prosperități pe plan local. Poveștile de succes există, iar ele arată, după cum se poate vedea și din reportajul de mai jos, cum se poate ajunge la un venit stabil, la o forță de negociere mai mare cu cumpărătorii mărfii și cum se poate crea un model funcțional de afacere în agricultura românească.

REPORTAJ la COOPERATIVĂ

 

 

Avantajele cooperativelor agricole 

  • - reduce numărul de intermediari din lanțul de distribuție- reduce riscul de a nu avea desfacerea produselor
  • - crește influența producatorului în stabilirea prețurilor în relație cu cumpărătorii
  • - oferă o sursă de venit de încredere, regulată și în timp util
  • - asigură furnizarea la timp a materialelor prime necesare producției de calitate bună la un preț rezonabil  
  • - deschide noi perspective pentru producătorul/lucrătorul care poate adopta noi tehnologii (mecanizare, material săditor, etc) care să îi permită să se treaca de la practici tradiționale la unele mai productive (Sursa: Institutul de Economie Socială)

 

Emisiune RFI Rural

Cooperativa agricolă nu e o idee comunistă. Transformată în afacere, produce milionari. Emisiune realizată de Cătălin Lența, în cadrul seriei „Rural” la RFI România.